ULTIMĂ ORĂ:

Zece persoane au ajuns, joi seara (05.12.2013), la Spitalul Judetean de Urgente din Bacau in urma unui accident ce a avut loc pe DN 2 (E-85), in preajma localitatii Dumbrava

Zece persoane au ajuns, joi seara (05.12.2013), la Spitalul Judetean de Urgente din Bacau in urma unui accident ce a avut loc pe DN 2 (E-85), in preajma localitatii Dumbrava
Citit : 9 views Comentariu

 

 

 

O furgonetă cu cinci locuri, dar în care se aflau zece persoane s-a izbit de un TIR care se oprise pentru a vira la stânga pentru a intra în curtea unei societăţi comerciale.

 

 

La locul accidentului au fost trimise patru echipaje pentru a transporta răniţii la spital.

 

„În urma impactului, o persoană a fost găsită în comă, iar opt pasageri din maşina mică şi şoferul au suferit fracturi şi leziuni, care necesită spitalizare ori tratament de urgenţă”, a declarat pentru Agerpres medicul Adrian Colibaba, directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bacău.

 

Poliţiştii desfăşoară o anchetă la locul evenimentului pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul, a declarat pentru Agerpres inspector Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.