Iesenii sunt asteptati, in cursul zilei de duminica, pentru a protesta impotriva creditelor in franci elvetieni. Cei care au dat adunarea, in mediile sociale, sunt iesenii care au ajuns la capatul rabdarii dupa ce au luat imprumuturi in franci elvetieni, si care acum nu-si mai pot plati ratele la banca, din cauza paritatii leu – franc elvetian.
Protestatarii vor incerca in acest mod sa atraga atentia autoritatilor locale asupra faptului ca situatia este critica si ca multi dintre ei abia mai au ce manca, fiind la limita subzistentei. La acest moment, miscarea este abia la inceput, detaliile urmand a fi anuntate in cursul zilelor viitoare.
In cursul saptamanii trecute, guvernatorul BNR Mugur Isarescu declara ca trei sferturi dintre datornicii la bănci în franci elveţieni au venituri lunare sub 2.500 de lei, iar jumătate din total câştigă mai puţin de 1.500 de lei pe lună, numai puţin peste 10 la suta ajungând la venituri de până la 3.500 de lei. „Debitorii cu venituri lunare medii sub 2.500 de lei sunt supraîndatoraţi ca urmare a deteriorării veniturilor în timpul crisei şi aprecierii francului elveţian. Nu se pot trata similar debitorii cu venituri sub 700 de lei, care au un grad de îndatorare de 184%, şi debitorii cu venituri peste 7.000 de lei, care au un grad de îndatorare de 26%. Numai bine am aprinde aici un fitil cu o abordare generală”, a spus Isărescu.
O treime dintre creditele în franci elveţieni (35%) au fost destinate achiziţionării de locuinţe, 58% au reprezentat credite de consum cu ipotecă, iar alte 7% au fost alte credite de consum.”În cadrul creditelor de consum cu ipotecă se găseşte o diversitate de situaţii, unii şi-au luat maşină, alţii au călătorit în străinătate, asta e una dintre libertăţile pe care le-am cucerit după 1989″, a punctat şeful băncii centrale.