zilele_colegiului_national_iasi

Zilele Colegiului National Iasi. Programul manifestarilor

In intervalul 23-25 ianuarie, Colegiul National Iași sarbatorește 185 de ani de existenta. Istoria devenirii sale este legata deopotriva de institutii precum „Gimnaziul Vasilian” și „Academia Mihaileana”, de dezideratul unitatii nationale (de care colegiul amintește astazi prin titulatura), dar și de personalitatile care au predat sau au invatat in cadrul liceului. In prezent, Colegiul National e spatiul in care vocatia și performanta coexista. Activitatile dedicate acestei sarbatoririr debuteaza miercuri, 23 ianuarie, la ora 10.00, prin inaugurarea Corpului B.
Atasam mai jos programul complet al manifestarilor.
Programul manifestarilor prilejuite de sarbatorirea a 185 de ani de la intemeiere
Miercuri, 23 ianuarie 2013
Ora 10,00
Inaugurarea Corpului B al Colegiului National – Iași
Deschiderea festiva
Mesaje ale invitatilor
„Lumina si cunoastere” – spectacol al elevilor Colegiului National
– Loc de desfasurare: Sala de festivitati a Colegiului National – Iasi
Ora 14,00
„Arc peste timp” – intalnire cu profesorii de ieri si de azi ai scolii
– Loc de desfasurare: Cancelaria Colegiului National – Iasi
Joi, 24 ianuarie 2013
Ora 11,00
Lansarea ultimului numar al revistei „Spre lumina”
– Coordonatori: prof. Lavinia Giugula, prof. Nicoleta Munteanu
– Loc de desfasurare: Sala de festivitati a Colegiului National – Iasi
Ora 13,00
Lansarea ultimului numar al revistei „Alecart”
– Coordonator: prof. Nicoleta Munteanu
– Loc de desfasurare: Sala de festivitati a Colegiului National – Iasi
Ora 12,00
„Despre infiintarea Colegiului National – interpretari si ipoteze”- conferinta
– Coordonator: prof. Adriana Radu
– Loc de desfasurare: Biblioteca „Titu Maiorescu“a Colegiului National – Iasi
„Unirea Principatelor”- conferinta
– Coordonator: prof. Ioan Popa
– Loc de desfasurare: Sala P-10
„Repere in invatamantul european”- dezbatere
– Coordonator: prof. Cornelia Fiscutean
– Loc de desfasurare: Cabinetul de geografie
„Teologie și politica la Blaise Pascal: provocari pentru modernitate”- conferinta interdisciplinara
– Coordonatori: prof. Lucia Afloroaei, Maria Moisuc
– Loc de desfasurare: Sala I-1
„Provocari ale lumii contemporane” – prezentare de proiecte, dezbateri, lansare de publicatii
– Coordonatori: membrii Catedrei de limba engleza
– Loc de desfasurare: Sala I-3
Vineri, 25 ianuarie 2013
Ora 12,00
„Pro Scientia” – concurs interdisciplinar (fizica – chimie – biologie), cu participarea elevilor claselor a VII-a
– Coordonatori: prof. Marioara Lacatușu, Adriana Preotu, Andu Ouatu
– Loc de desfasurare: Laboratorul de fizica și laboratorul de chimie
•„Sanatate prin alimentatie” – prezentare de proiecte si dezbatere, cu participarea elevilor claselor a XI-a
-Coordonatori:prof.Corina Gheorghita, Geanina Mangalagiu,Mihaela Tudose
– Loc de desfasurare: Laboratorul de biologie
„Sa ne cunoaștem orasul” – concurs de geografie pentru elevii claselor V – VII
– Coordonatori: membrii Catedrei de geografie
– Loc de desfasurare: Cabinetul de geografie
„Pasi pe nisip”- concurs de recitare, participa elevi ai claselor V – VIII și IX – XII
– Coordonatori: membrii Catedrei de limba romana
– Loc de desfasurare: Sala de festivitati a Colegiului National – Iasi
Lansare revistei  „Introspectii”
– Coordonator: prof. Lucia Afloroaei
– Loc de desfasurare: Biblioteca „Titu Maiorescu“a Colegiului National – Iasi
Lansarea revistei clasei a X-a B
– Coordonator: prof. Carmen Martinuș
– Loc de desfasurare: Sala P-10
Concurs de cultura generala
– Coordonator: prof. Antonina Bliort
– Loc de desfasurare: Sala I-1
„Licht, mehr Licht” – sesiune de referate cu participarea elevilor claselor a XII-a C și E
– Coordonatori: prof. Valerica Mistreanu, Constantin Circiu
– Loc de desfasurare: Sala I-3
„Volkslieder” – program artistic in limba germana cu participarea elevilor clasei a XI-a E
– Coordonator: prof. Valerica Mistreanu
– Loc de desfasurare: Sala I-4
„La France au quotidien”
– Coordonator: prof. Ioana Teodorescu
– Loc de desfasurare: Sala I-8
Activitati sportive
– Coordonatori: membrii Catedrei de educatie fizica
– Loc de desfasurare: Sala de sport a Colegiului National – Iasi
Ora 14,00 – 16,00
„Feerie pe gheata”    – activitate sponsorizata de Palas Mall
– Coordonator: prof. Antonina Bliort
– Loc de desfasurare: Patinoarul „Palas“
21 – 25 ianuarie 2013
Concurs „Counter Strike”
– Coordonator: prof. Gheorghe Sandu
– Loc de desfasurare: Sala I-5
„Gala du film français”, proiectii de filme franceze premiate la Festivalul de film Cannes
– Coordonator: prof. Ioana Teodorescu
– Loc de desfasurare: Sala I-8
In intervalul 23-25 ianuarie, Colegiul National Iași sarbatorește 185 de ani de existenta.

In intervalul 23-25 ianuarie, Colegiul National Iași sarbatorește 185 de ani de existenta. Istoria devenirii sale este legata deopotriva de institutii precum „Gimnaziul Vasilian” și „Academia Mihaileana”, de dezideratul unitatii nationale (de care colegiul amintește astazi prin titulatura), dar și de personalitatile care au predat sau au invatat in cadrul liceului. In prezent, Colegiul National e spatiul in care vocatia și performanta coexista. Activitatile dedicate acestei sarbatoriri debuteaza miercuri, 23 ianuarie, la ora 10.00, prin inaugurarea Corpului B.Atasam mai jos programul complet al manifestarilor.                           

Programul manifestarilor prilejuite de sarbatorirea a 185 de ani de la intemeiere 

Miercuri, 23 ianuarie 2013 
Ora 10,00
Inaugurarea Corpului B al Colegiului National – Iași
Deschiderea festiva
Mesaje ale invitatilor                                                                                          
„Lumina si cunoastere” – spectacol al elevilor Colegiului National- Loc de desfasurare: Sala de festivitati a Colegiului National – Iasi                                                                 
Ora 14,00„Arc peste timp” – intalnire cu profesorii de ieri si de azi ai scolii – Loc de desfasurare: Cancelaria Colegiului National – Iasi                                                                                             
Joi, 24 ianuarie 2013  Ora 11,00Lansarea ultimului numar al revistei „Spre lumina”                           
– Coordonatori: prof. Lavinia Giugula, prof. Nicoleta Munteanu                           
– Loc de desfasurare: Sala de festivitati a Colegiului National – Iasi          
Ora 13,00Lansarea ultimului numar al revistei „Alecart”                                            
– Coordonator: prof. Nicoleta Munteanu 
– Loc de desfasurare: Sala de festivitati a Colegiului National – Iasi 
Ora 12,00„Despre infiintarea Colegiului National – interpretari si ipoteze”- conferinta- Coordonator: prof. Adriana Radu 
– Loc de desfasurare: Biblioteca „Titu Maiorescu“a Colegiului National – Iasi „Unirea Principatelor”- conferinta     
– Coordonator: prof. Ioan Popa 
– Loc de desfasurare: Sala P-10„Repere in invatamantul european”- dezbatere – Coordonator: prof. Cornelia Fiscutean                               
– Loc de desfasurare: Cabinetul de geografie„Teologie și politica la Blaise Pascal: provocari pentru modernitate”- conferinta interdisciplinara                       
– Coordonatori: prof. Lucia Afloroaei, Maria Moisuc 
– Loc de desfasurare: Sala I-1„Provocari ale lumii contemporane” – prezentare de proiecte, dezbateri, lansare de publicatii                                                                            
– Coordonatori: membrii Catedrei de limba engleza – Loc de desfasurare: Sala I-3

Vineri, 25 ianuarie 2013 Ora 12,00„Pro Scientia” – concurs interdisciplinar (fizica – chimie – biologie), cu participarea elevilor claselor a VII-a                                                                                                
– Coordonatori: prof. Marioara Lacatușu, Adriana Preotu, Andu Ouatu
 – Loc de desfasurare: Laboratorul de fizica și laboratorul de chimie
„Sanatate prin alimentatie” – prezentare de proiecte si dezbatere, cu participarea elevilor claselor a XI-a                        -Coordonatori:prof.Corina Gheorghita, Geanina Mangalagiu,Mihaela Tudose
– Loc de desfasurare: Laboratorul de biologie                                                     
„Sa ne cunoaștem orasul” – concurs de geografie pentru elevii claselor V – VII 
– Coordonatori: membrii Catedrei de geografie 
– Loc de desfasurare: Cabinetul de geografie„Pasi pe nisip”- concurs de recitare, participa elevi ai claselor V – VIII și IX – XII- Coordonatori: membrii Catedrei de limba romana 
– Loc de desfasurare: Sala de festivitati a Colegiului National – Iasi 
Lansare revistei  „Introspectii”
– Coordonator: prof. Lucia Afloroaei 
– Loc de desfasurare: Biblioteca „Titu Maiorescu“a Colegiului National – Iasi                                                                              
Lansarea revistei clasei a X-a B- Coordonator: prof. Carmen Martinuș 
– Loc de desfasurare: Sala P-10                                                                            
Concurs de cultura generala                                                        
– Coordonator: prof. Antonina Bliort                               
 – Loc de desfasurare: Sala I-1                                                                   
„Licht, mehr Licht” – sesiune de referate cu participarea elevilor claselor a XII-a C și E                                                                                     
– Coordonatori: prof. Valerica Mistreanu, Constantin Circiu                                 
– Loc de desfasurare: Sala I-3             
„Volkslieder” – program artistic in limba germana cu participarea elevilor clasei a XI-a E                                               
– Coordonator: prof. Valerica Mistreanu                                 
– Loc de desfasurare: Sala I-4                                                                          
„La France au quotidien”                                                                 
– Coordonator: prof. Ioana Teodorescu                       
– Loc de desfasurare: Sala I-8                  
 Activitati sportive                                                                    
 – Coordonatori: membrii Catedrei de educatie fizica           
– Loc de desfasurare: Sala de sport a Colegiului National – Iasi 
Ora 14,00 – 16,00„Feerie pe gheata”    
– activitate sponsorizata de Palas Mall                                    
– Coordonator: prof. Antonina Bliort                               
– Loc de desfasurare: Patinoarul „Palas“             
21 – 25 ianuarie 2013Concurs „Counter Strike”                            
 – Coordonator: prof. Gheorghe Sandu                             
– Loc de desfasurare: Sala I-5 „Gala du film français”, proiectii de filme franceze premiate la Festivalul de film Cannes                             – Coordonator: prof. Ioana Teodorescu                             
– Loc de desfasurare: Sala I-8

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Moment artistic unic la Iasi! Grigore Lese si Victor Rebenciuc vor fi si pe aceeasi scena in spectacolul Lumina lina

URMĂTORUL ARTICOL

Programul complet al evenimentelor care marcheaza Ziua Unirii la Iasi

Ultimele știri de la Eveniment